2580 Association
LIQUID SPACES ART RESIDENCY
Categories: NEWS, PROJECTS

Spații Lichide – modele dinamice de spațiu în artă și tehnologie

Rezidență artistică, Cluj, 3 – 20 Octombrie 2012.
Turnul Croitorilor, str. Baba Novac, nr.35.

„Spații lichide – modele dinamice de spațiu în artă și tehnologie” este un proiect de rezidență care reunește un grup de tineri artiști, activi internațional, interesați de explorarea conceptelor de spațiu pe care le ridică proiectarea cibernetică și aplicațiile ei. În contextul dezvoltării a ceea ce este în mod curent numit Internetul 0.3 (internetul obiectelor), sistem tehnologic care permite forme reactive de comunicare atât între obiecte, cât și între obiecte și utilizatori (interacțiunea om-mașină), se ridică o serie de probleme legate de modul de definire al spațiului, spațiu care nu mai poate fi înțeles ca un „container”, ci ca o structură dinamică, adaptabilă, modulabilă. Proiectul de rezidență urmărește să faciliteze realizarea a o serie de lucrări de artă care vizează atât modelele de percepție, de construcție și de manipulare ale spațiilor virtuale, cât și formele de navigare subiectivă în spațiul urban, explorarea spațială prin intermediul dispozitivelor reactive, inclusiv portabile (wearables). Dublat de o serie de „Open Lab Days”, formă de prezentare în spiritul „porților deschise”, proiectul de rezidență dorește să favorizeze, într-o formă mai puțin protocolară, apropierea de către public a problematicii pe care o ridică proiectarea cibernetică prin observarea modului de lucru și comunicarea directă cu artiștii.
Ceea ce acești artiști caută să pună în evidență este procesul artistic ca opus obiectului artistic, favorizând situațiile și contextele (inclusiv cele sociale) ca definitorii pentru creația artistică. În ultimii anii dezvoltarea internetului și a dispozitivelor de comunicare fără fir, miniaturizarea dispozitivelor de programare, introducerea de noi materiale inteligente au făcut ca impactul ciberneticii să se resimtă din ce în ce mai mult în viața de zi cu zi. Lansarea unor concepte precum “internetul obiectelor” nu face decât să descrie tendința actuală de punere în legătură a obiectelor neanimate, a spațiului virtual de comunicare și a interacțiunii om-mașină. Proiectul de față se concentrează pe explorarea acțiunii subiective, pe impactul și pe posibilitățile pe care le deschid conceptele cibernetice de spațiu (spațiu dinamic, în mișcare) pentru crearea unor lucrări de artă. Proiectul pleacă de la premiza că spațiul virtual nu se substituie spațiului real, ci, din contră, îl completează și îl dezvoltă.
Nu în ultimul rând, organizarea rezidenței artistice din cadrul proiectului „Spații lichide – modele dinamice de spațiu în artă și tehnologie” vine să suplinească numărul redus de oportunități de producție artistică în domeniul noilor medii la nivel european, și aproape inexistent în România, oferind un cadru care să permită nu doar realizarea și dezvoltarea a o serie de proiecte artistice, ci și schimbul de idei între artiști dar și, nu în ultimul rând, câștigarea interesului publicului autohton.

Vă invităm pe această cale la evenimentele publice care vor avea loc în cadrul rezidenței :

8 Octombrie 2012, 17:00, Turnul Croitorilor– Prezentare a proiectului WJ-S, Anne Roquigny (FR)

13 Octombrie 2012, 17:00, Turnul Croitorilor – Prezentare a rezultatelor atelierului WJ-S (Anne Roquigny și participanții la atelierul WJ-S) și prezentare a proiectului „Antimining database” a Colectivului RYBN (FR).

19 octombrie 2012, 19:00, Sala Studio a Academiei de Muzica G. Dima Cluj– Nomades – ciclu de lucrări audio-vizuale și electroacustice conceput și prezentat de Claudia Robles, urmat de “Wooden Worlds” – performance audio-vizual pentru viola, video și live electronics: Claudia Robles și Javier Garavaglia.

19 – 20 Octombrie 2012, 17:00, Turnul Croitorilor– Prezentare a proiectelor realizate în cadrul rezidenței. Artiști: RYBN (FR), Tincuța Heinzel, (RO/DE), Ji Hyun Park (KR/DE), Ramona Poenaru (RO/FR), Claudia Robles (CO/DE), Anne Roquigny (FR) și Lasse Scherffig (DE).

Spații Lichide – modele dinamice de spațiu în artă și tehnologie este un proiect inițiat și derulat de Asociația 2580 (Cluj) cu suportul financiar al AFCN – Administrația Fondului Cultural Național și al Institului Francez Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, RYBN (FR), Paidia Institute (DE), Academia de Muzică „Gh. Dima” Cluj, Facultatea de Arte a Universității Oradea, Centrul Cultural German Cluj, Asociația Noi Facem Bine și Modernism.ro.
Pentru detalii consultați: www.2580association.info.
Email: info (at) 2580association.info.

DETALII LEGATE DE ARTISTII INVITATI SI PROPUNERILE LOR

RYBN (FR)

RYBN.ORG este o platformă de cercetare artistică extra-disciplinară, fondată în 2000 ca o entitate web, răspândită pe mai multe servere din toată lumea internetului și prezentă fizic la Paris, Berlin și Bruxelles. RYBN.ORG este specializată în realizarea de instalații interactive și în rețea, performace artistic vizual digital/analogic și artă software. Proiecțiile lor se referă atât la sisteme codificate de reprezentare artistică (pictură, arhitectură, avangardă, muzică), ca și la fenomene socio-politice și fizice, explorând domenii variate ca economia și analiza cantitativă a datelor, inteligența artificială și auto-învățarea perturbatore, limbaj și sintaxe, percepție senzorială și sisteme cognitive.
Lucrările lor au fost expuse în numeroase expoziții și festivaluri de artă contemporană ca: Transmediale, Nemo, ISEA, Elektra, Cellsbutton, Ars Electronica, și la muzee și institute ca: CNAP, CNAM, Centrul Pompidou, La Gaîté Lyrique și ZKM.
Website: www.rybn.org

ANTIDATAMINING 8
Antidatamining este un broker robot. Programul este compus în întregime din software-uri al căror cod este deschis: Pure Data și LAMP (Linux, Apache, MySql, Php). Folosește un java bridge pentru a se conecta la broker (Interactive Broker Online).

ADM 8 folosește un acces clasic la piețe: Interactive Broker.

Robotul ia decizii conform unui sistem de inteligență artificială improvizat, bazat pe un algoritm de minare a datelor (multilayer perceptron), cautând și încercând să izoleze comportamente eficiente.

În decursul rezidenței artistice din octombrie 2012 de la Cluj, RYBN va adapta programul: și va adăuga analizei domeniului mai multe informații, inclusiv baze de date twitter.

Programul deține un cont de twitter unde postează zilnic vânzările și cumpărările sale, robotul putând interacționa cu mediul. Această interactivitate poate să-i ofere oportunitatea de a obține date subiective din percepția actualității financiare și să le folosească când trebuie să ia o decizie.

ADM8 este o sursă complet deschisă, produsă sub Creative Commons License. Oricine poate să o downloadeze, modifice gratuit și să o folosească în scopuri non comerciale.

TINCUTA HEINZEL (RO/DE)
TINCUTA HEINZEL, este artist, cercetător și curator, membru al Institutului Paidia (Cologne, Germany) și al Asociației 2580 (Cluj, Romania). După studii de artă și antropologie culturală la Cluj, ea a susținut o teză în estetică și știițele artei în cadrul universității Paris 1 (Franța). Domeniul său de cercetare este relația dintre artă și tehno-științe, cu o atenție specială acordată textilelor electronice și tehnologiilor portabile. Producția ei artistică se concentrează asupra textilelor, textilelor electronice, instalațiilor video și interactive.
Website: www.tincutaparv.info

STOFA ARICI
Ariciul artificial este un mecanism flexibil inspirat din felul în care aricii reacționează la diferiții stimuli sonori. Este un proiect care încearcă să atragă atenția asupra poluării sonore tot mai sporite. Ritmurile vieții moderne citadine sunt în general însoțite de zgomotul ambiental excesiv care pot avea un efect direct asupra stării de sănătate a oamenilor. Stofa arici combină suportul textil flexibil cu structuri dinamice controlate electronic cu ajutorul unui bord Arduino. Când intensitatea sunetului crește, structura dinamică ăși va scoate țepii devenind neprietenoasă pentru a se apăra.

JI HYUN PARK (KR/DE)
JI HYUN PARK născută în 1980 la Daegu, în Coreea, trăiește și lucreză la Köln. A studiat la Universitatea Națională Kyungpook (Licența în Agricultură și Licență în Arte, 2004) și la Academia de Arte Media din Köln. (Diplomă în medii audio-vizuale, 2011). Lucrările sale sunt dedicate unui complex mixed-media-apparatus, hibrizi corp-mașină, instalații spațiale și performace de sunet.

ARRAY
ARRAY este o platformă audio-vizuală pentru experimentare performativă. Senzorii măsoară luminozitatea și frecvența pulsației luminii și se schimbă în conformitate cu valorile oscilației. Pulsația frecvenței luminii și distanța dintre diozi și senzori sunt modulate din când în când ceea ce conduce la comportamente sonore neprevăzute.

RAMONA POENARU (RO/FR)
RAMONA POENARU este o artistă lucrând la intersecâia mai multor medii născută în România și trăind în Franța din 1995. A creat perfomace-uri, instalații audio-vizuale și a făcut filme, secvențe video live low/high tech, muzică video, dansuri video, scenografie și alte lucruri care nu au fost încă inventate. Lucrările sale sunt o continuă încercare de a defini un loc al său în lume ca ființă umană caracterizată de o dimensiune existențială, estetică și politică. Este vorba despre a fi între (a fi aici și acum într-o poziție fragilă). Se prea poate ca în cazul său să vorbim mai degrabă de implicare decât de descriere. Este vorba mai mult de realitate ficțională decât de ficțiune reală.
Website: www.ramona-poenaru.org

Walden or Life in the Woods – Scenografie multimedia
Aș dori să lucrez la un proiect de spectacol multimedia inspirat de Walden or Life in the Woods, un text al filosofului american Henry-David Thoreau. Autorul, cunoscut pentru eseurile sale publicate la jumătatea secolului XIX, a refuzat toata viața lui să se supună normelor noii societăți industriale care se organiza după reguli consumeriste în tânărul stat care era pe acea vreme Statele Unite ale Americii. El nu caută să fie un exemplu când se izolează timp de doi ani în pădurea Concord. Încearcă doar experiența de a simplifica nevoile existenței și, acordând practica și teoria, relatează această experiență în Walden or The Life in the Woods. Spectacolul se construiește în jurul unor extrase din acest text.
Pe scena, un actor-manipulator asamblează și dezasamblează cu niște simple cutii de carton stranii construcții care amintesc anumite forme arhitecturale creeate de mâinile omului : ziduri, grădini, turnuri, poduri, case. Aceste forme care se erijează într-un echilibru labil și se dărâma rând pe rând, sunt suportul unei narațiuni video. Imaginile proiectate sunt din ce în ce mai simple, până la a ajunge la suprafețe de culoare modulate de formele arhitecturii fragile din carton. Ca un ecou al gândirii lui Thoreau, locurile urbanității noastre contemporane : turnuri de otel și sticla, ansambluri de locuințe, viziuni nocturne de încrengături de autostrăzi, holuri de gară, compun o scenografie a fragilității, o pictura a toposului omului modern. Intre imagini în oglindă ale societății noastre contemporane și gândirea unui filosof din secolul nouăsprezece care celebrează o viață simplă în mijlocul naturii, se deschide un spațiu de dialog.
Căutările mele pe timpul rezidenței la Cluj vor fi legate de modul de proiecție a imaginii pe scena în raport cu transformările scenografice și narative (soft pentru mix video, mapping, căutare iconografică pe internet în direct, geolocalizare, etc).
Premiera acestui spectacol va avea loc la Filature – Scene nationale, la Mulhouse, în Franța, în aprilie 2013, în urma unei rezidențe cu compania Des chateaux en l’air.

CLAUDIA ROBLES ANGEL (CO/DE)
CLAUDIA ROBLES ANGEL este un artist audio-vizual columbian care trăiește și lucrează la Köln, în Germania. Lucrările și cercetările ei acoperă arii diverse mergând de la compoziții media audio-vizuale cu suport fix la performance-uri interactive exploatând date fiziologice ale corpului (utilizând, de exemplu, EEG). Lucrările ei au fost prezentate la festivale și expoziții de grup sau individuale pe tot globul, cum ar fi, ICMC 2007 în Copenhagen și 2009 Montréal, NYCEMF 2009 în New York, SIGGRAPH Asia 2009 în Yokohama, Japan și, mai recent, Re-New Festival 2011 în Copenhagen și NIME 2011 în Oslo, Norway. A fost bursieră în calitate de artist -rezident la ZKM (Centrul pentru arte media, Karlsruhe, 2004-2007) și KHM (Academia de arte media, Köln, 2008).

SKIN – un mediu interactiv
Lucrarea care va fi dezvoltată în această rezidență este bazată pe mediul interactiv, care va fi prezentat audienței în două etape: prima parte e un performance, în care artistul-performer interacționează cu sunete și imagini, folosind o interfață GSR (Galvanic Skin Response) pentru a crea un ambient audio-vizual. A doua parte este o instalație interactivă, în care fiecare vizitator va avea ocazia să folosească această interfață după ce performace-ul a avut loc. Valorile legate de nivelul umidității pielii sunt transmise computerului și sunt folosite pentru a transforma sunetele și imaginile spațiului interactiv, poftind vizitatorii să-și creeze propriul mediu ambient, introducându-i într-o spirală de retroacțiune.

ANNE ROQUIGNY (FR)
ANNE ROQUIGNY, curator francez de arte media, s-a specializat în ultimii 15 ani în producția și curatoriatul de proiecte hibride digitale legate de sunet, arte vizuale, rețele de internet. După 3 ani de concepere și organizare de programe de evenimente culturale la Web Bar, o cafenea internet/ galerie de artă în Paris, în 1999, ea s-a alăturat CICV Pierre Schaeffer, unul din primele centre artistice franceze dedicate noilor media, unde a lucrat ca coordonator artistic și curator pentru festivale Urban Multimedia Arts, apoi ca și codirector al instituției împreună cu Pierre Bongiovanni. Din 2002 în 2004, Anne a fost responsabilă cu coordonarea generală a proiectului preliminar al viitorului Centru de Arte Digitale de la Gaité Lyrique din Paris, centru dedicat producției digitale și muzicii electronice. Anne lucrează acum la proiectul de performance web WJ-S http://www.wj-s.org și coordonează împreună cu Peter Sinclair și Jérôme Joy Locus Sonus http://www.locusonus.org, o cercetare de laborator specializată în artele audio și relația lor cu sistemele de rețele audio.
Website: http://www.roquigny.info

WJ-S Workshop and Performaces
WJ-S este un software și un mecanism public flexibil permițând WJ-ilor (webjays, artiști, curatori, dependenților de web, mutanților web) să lucreze live cu texte, sunete și imagini online.
WJs preia controlul unui mediu multi-ecran și navighează la distanță și simultan cu diferite ferestre de browser. WJ-S este o experiență colectivă și vizibilă a navigării.
Ideea proiectului WJ-S este de a introduce o ruptură în tendința principală legată de experimentarea internetului, oferind o navigare publică în care sentimentul imersiunii și plăcerea de a căuta pe internet sunt deplasate spre un performance live ambiental. Producții online individuale sau în colaborare (în diferite locuri geografice) devin evenimente colective (la care audiența este invitată).
Pe urmele DJ-ilor și VJ-ilor, WJ-ii (weejays, webjays, webjockeys, etc.) își iau sursele direct de pe web și mixează diversele surse de informații în timp real – spațiu mare de creația – posibilități numeroase.
Producțiile WJ-S pot lua următoarele forme: perfomance, demo, prezentări de proiecte, petreceri, workshop-uri și conferințe

LASSE SCHERFFIG (DE)
LASSE SCHERFFIG a studiat științe cognitive și medii digitale în Germania, Elveția și SUA. A lucrat atât în contexte artistice, cât și științifice, publicând lucrări asupra ciberneticii, interacțiunii, topologiei și sateliților și expunând proiecte artistice în colaborare la numeroase festivale sau galerii. A predat la Academia de Arte Media din Köln și este cofondator al asociației pentru arte și științe, Institutul Paidia.

Navigare și narațiune: demersuri tehnologice pentru un spațiu subiectiv
Proiectul examinează inter-relaționarea procesării tehnologice a datelor și experienței spațiale. Experimentând cu tehnologiile de navigare în spațiul „real” urban și cartografiind tehnologiile în spațiul „virtual” al internetului, construcției tehnologice a spațialității îi este contrapusă experiența „enacțiunii” spațiului in situ.